Obiective turistice

Piciorul Podului lui Traian

Adresa: Str. Independentei, nr. 2

Descriere:

Izvoarele antice numesc ca arhitect al podului pe Apollodor din Damasc priceput in constructii civile si militare. El a ales punctul Pontes-Drobeta, fiindca aici Dunarea prezenta cele mai bune conditii pentru o asemenea constructie. Locul nu prezinta cataracte, albia e potrivita, nici prea lata, nici prea adanca. In fata Severinului, cursul apei se domoleste si adancimea scade, albia e pardosita cu pietris rupt din stancile de la Partite de Fier, care a putut sustine greutatea monumentului.  

Monografia podului scrisa de Apol­lodor din Damasc si cunoscuta de istoricul Procopius in sec. al VI-lea, s-a pierdut. Cele mai multe stiri cu privire la pod ni le transmite un alt istoric cunoscator al monografiei lui Apollodor, Dio Cassius (sec. II-III e.n.). Prin sec. X-lea, imparatul bizantin Cons­tantin Porphirogenetul vorbeste despre pod ca fiind la granita Ungariei, la o departare de 3 zile de Belgrad. In evul mediu, la inceputul sec. al XVI-lea, Paulus Iovius, ne spune ca podul se afla langa Severin. Cro­nicarii munteni si moldoveni il cunosc din scriitorii bizantini si traditia locala. Miron Costin il stie langa Cetatea Severinului. Dimitrie Cantemir ne vorbeste despre pod asa cum il cunoaste din descrierea lui Dio Cassius.  

Ruinele podului au fost studiate pentru prima data in 1689 de Marsigli, inginer militar austriac, care voia sa co nstruiasca un pod chiar pe locu1 unde fusese a1 1ui Traian, dar nu izbuteste. El a incercat unele reconstituiri arhitectonice si le descrie amanuntit. In 1856, cand din pricina secetei apele Dunarii au scazut foarte mult si iesisera 1a iveala toate resturile picioarelor podului, o comisie austriaca a facut cercetari la fata locului. In acelasi timp a facut cer­cetari si inginerul orasului Turnu Severin, Alexan­dru Popovici, de la care ne-au ramas planuri si insemnari. Partea tehnica a fost studiata in intre­gime in anul 1906 de catre inginerul Edgar Duper­rex, care a publicat un studiu si o reconstituire a podului.  

O macheta a podului facuta dupa reconstituirea lui Duperrex se afla in muzeul local.  

La izbucnirea celui de al doilea razboi cu dacii podu1 era terminat, asa cum ne informeaza Dio Cas­sius. O alta dovada in sprijinul acestei informatii este si o medalie de bronz, ce dateaza din anul 105, avand pe avers capul Imparatutui Traian, iar pe revers imaginea podu1ui redusa la cele doua portaluri, impodobite cu trofee si unite cu un intreit arc de lemn, prins in clesti perpendiculari, sub care este ancorata o corabioara.  

Metoda folosita de Apollodor pentru construirea picioarelor podului a ramas pana astazi o enigma. Au fast propuse o serie de solutii, bazate pe toate informatiile existente. Una dintre ele este si aceea a abaterii partiale a apei. Aceasta solutie este posibila. Plinius cel Tanar il sfatuia pe poetul Caninius, care voia sa scrie o poema a razboaielor lui Traian cu dacii: "Vei avea sa canti despre noi fluvii abatute si despre noi poduri aruncate peste ele". Aluzia se refera la Dunare si la podul de la Drobeta. Referin­du-se la locul unde se afla podul, Procopius spune: "...Aici fluviul cuprinde cu un brat al sau, o parte din coasta si, dupa ce face un ocol, se intoarce in albia comuna, iar acest lucru nu-l face de la sine, ci silit de ingeniozitatea omeneasca". Se pare deci, ca exista un canal sapat de oameni. Desi plasat gresit pe Columna traiana, totusi canalul se poate indentifica pe ea. Soldatii in mars ies pe portalul podului, ce se continua cu un podet de lemn, unit deasupra unei insule printr-un gard de palisade. Sub podul cel mare curge o apa. Toponimia confirma existenta a doua brate ale Dunarii la Turnu Severin. Numele de Drubeta traducandu-se prin "Despicata", aici Du­narea se desfacea probabil in doua brate. La capatul sudic al podului s-a ridicat castrul Pontes. I s-a zis Pontes, adica "poduri" si nu Pons "pod", pentru ca el este intre poduri, fiind vorba de doua punti, nu de una. Canalul se poate observa si astazi pe teri­toriul sarbesc, intre Cladova si insula Simian. Fu­sese un brat vechi, mort al Dunarii si, desfundat, a putut fi folosit de Apollodor, pentru abaterea unei parti a apei Dunarii.  

Lungimea podului, dupa informatiile antice, era de 1134,90 m, masuratoare constatata a fi exacta. Cape­tete podului aveau portaluri din caramida, incarcate cu trofee si, pentru a fi ferite mai usor de foc si de distrugerile barbaritor, ele au fast facute numai din zid.  

Ceea ce se mai vede astazi din constructia podului sunt picioarele principale, care strajuiesc malurile Dunarii, fiind formate din postamente din piatra si din caramida cu mortar de var, imbracate in intregime cu blocuri de piatra cioplita.  

Prin studiile facute in 1856, s-a constatat ca picioa­rele din apa ale podului erau lungi de 33 m si late de 19 m, fiind prevazute cu colti ascutiti in fata si in spate, pentru a despica apa.  

Tzetzes ne spune ca aceste picioare au fost fundate cu ajutorul unor cutii de lemn (chesoane), lungi de 120 de picioare si late de 80 de picioare (36X24 m.). Se presupune ca aeeste cutii fusesera construite ca niste tarcuri in albia Dunarii, care avea un nivel mai scazut in urma abaterii ei. S-au batut unul langa altul 2 randuri de piloni si in spatiul dintre ei s-a turnat beton in apa, care, intarindu-se, a format un perete impenetrabil. Betonul era din ciment natural numit "pozzolana", adus din regiunea Cumae din Italia. Apa, izolata in aceste chesoane, a putut fi scoasa cu diferite masini cunoscute de tehnica ro­mana in vremea aceea. Dupa secarea apei s-au putut lucra pe uscat fundatiile picioarelor. Apoi a fost ri­dicata zidaria corpului pana la arcadele de lemn. Numarul picioarelor din apa a fost de 20. Arcadele erau formate din trei arcuri de lemn suprapuse pa­ralel si legate intre ele prin noua clesti de fier dubli si perpendiculari, avand o deschidere de 33 m., inaltimea podului fiind de 18,60 m, iar latimea de 14,55 m. Tablierul era inchis cu balustrade facute din barne incrucisate in panouri. Materialul de constructie folo­sit in cea mai mare parte a fost adus din imprejurirni. Piatra din carierele de la Schela Cladovei, Gura Vaii, sau Bahna, lemnul de stejar din codrii de la Portite de Fier, iar caramizile au fost facute de saldati.   Despre distrugerea podului n-avem nici un in­diciu precis. Dio Cassius il invinuieste pe Hadrian, care, din cauza unei invazii a iazigilor si roxolanilor, ar fi dat ordin sa se scoata partea de deasupra. Parasirea si daramarea lui sunt legate probabil de lichidarea oficiala a stapanirii romane in Dacia.

Din antichitate si pana astazi, podul de la Drobeta a fost obiectul admiratiei si interesului general. In timpul renasterii cand creste interesul pentru ope­rele antice, Francisc I ruga pe Soliman Magnificul sa-i permita daramarea unui picior al podului spre a putea descoperi secretul constructiei.  

Miile de vizitatori raman incantati de trainicia ce­lor doua picioare care au mai ramas ; si incearca cu ochii mintii sa ridice inca odata constructia care i-a uimit pe contemporani, a dat sperante romanilor si a indarjit pe daci, determinindu-i poate sa-i dea foc pentru ca Istrul (Dunarea) lor sfant sa ramana des­catusat si, ca intotdeauna, aparator sigur si drept.      

 

   

Alte Obiective


Monumente/Vestigii istorice


Fantani


Zone de agrement


Sport